Alți 34 de elevi și 17 angajați din învățământul preuniversitar sucevean au fost confirmați cu COVID


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a informat, luni, într-un comunicat de presă, că 34 de elevi și 17 angajați din învățământul preuniversitar sucevean au fost confirmați cu COVID.

Sursa citată precizează că din cei 17 angajați din învățământul preuniversitar confirmați cu COVID, 13 sunt cadre didactice, 3 sunt din rândul personalului didactic-auxiliar și 2 din rândul personalului nedidactic.

ISJ Suceava menționează că alte 2 clase, din care una de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și una de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, au activitatea în prezență fizică suspendată, cursurile desfășurându-se online.

(LB) 


Intră acum și în grupul de