Trei tone de fan, transformate intr-un rug


Intră acum și în grupul de

Un gospodar din comuna Straja a rămas fără toate furajele strânse după ce acestea au fost cuprinse de flăcări.

Incendiul a izbucnit odată cu lăsarea întunericului, iar toată strădania omului de a stinge singur flăcările a fost zadarnică, întreaga zonă în care erau furajele depozitate transformându-se în câteva minute într-un rug.

Chemaţi în ajutor, pompierii s-au deplasat la faţa locului cu trei autospeciale aparţinând Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus şi Detaşamentul Rădăuţi, acestora alăturându-se şi cinci voluntari cu o autospecială de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Straja.

După aproape două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins, iar specialiştii au stabilit drept cauză probabilă de producere a acestuia autoaprinderea.


Intră acum și în grupul de