Intră acum și în grupul de
Numărul cazurilor active de Covid din județul Suceava este, vineri, de 4406, iar cel al pacienților Covid din spitalele din județul Suceava a început să scadă ușor și a ajuns la 466.
Potrivit centralizării Prefecturii Suceava, în județ, în ultimele 24 de ore au fost internate 37 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, iar în același interval de timp au fost externate 59 persoane cu această afecțiune. În aceeași perioadă de referință au decedat 3 persoane (Suceava, Fălticeni, Stroiești) ca urmare a infecției cu Covid – 19, ridicând la 2.149 numărul de persoane decedate de la începutul pandemiei în județ.
Din totalul celor 620 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 168 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19 (din care 8 pacienți pedriatici), 21 pacienți sunt în zona tampon și 431 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 168 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava 19 prezintă forme ușoare ale bolii; 88 prezintă forme medii ale bolii; 50 prezintă forme severe; 11 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 2 pacienți ventilați non-invaziv, 4 intubați).
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 320 paturi libere, din care 56 pentru pacienți Covid-19 ( 8 pentru copii), 237 în sectorul non-Covid, 27 pentru zona tampon.
La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți Covid, sunt 24 ventilatoare libere, din care 8 pentru pacienții Covid-19 și 16 pentru pacienții non- Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 85 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (19 pacienți cu forme ușoare, 64 pacienți cu forme medii, 2 pacienți cu forme critice) și 16 copii, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, sunt disponibile 41 locuri în sectorul Covid (din care 14 pentru copii). La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, fiind disponibil 1 pat pentru pacienți Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 50 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (32 pacienți cu forme medii, 18 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 40 pacienți diagnosticați Covid-19 (23 pacienți cu forme ușoare,17 pacienți cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 2, fiind libere 10 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 11 pacienți diagnosticați Covid-19 (11 pacienți cu forme ușoare), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 22 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 42 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (31 pacienți cu forme medii, 11 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 6 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 48 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (41 pacienți cu forme medii, 5 pacienți cu forme grave, 2 pacienți cu forme critice) și 6 copii, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 43 locuri în sectorul Covid ( din care 24 locuri pentru copii). La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nu sunt disponibile paturi pentru pacienți Covid.
Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 în spitalele din județul Suceava este de 466 (din care 30 copii) iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19, internate, este de 25.
La nivelul județului sunt disponibile 186 locuri libere Covid (din care 46 pentru copii) și 43 locuri pentru zona tampon.
Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 163577 (42 copii) de persoane vaccinate, din care 114107 persoane cu rapel și 38740 persoane au primit și doza a treia. În cursul zilei de ieri, 03 februarie 2022, s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 220 persoane (55 prima doză, din care 3 copii, 69 doza a-II-a și 96 doza a-III-a).
Intră acum și în grupul de