Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut, vineri, o întâlnire în sistem online cu partenerii județului din regiunea Schwaben din Germania, cu regiunea Mayenne din Franța și cu regiunea Cernăuți din Ucraina și a apreciat că sunt sperananțe să se poată relua curând proiectele comune cu participare fizică.
Președintele Flutur le-a vorbit partenerilor externi despre situația actuală din județul Suceava, arătând că din bugetul pentru anul 2022, 40 la sută sunt fonduri europene și a făcut o scurtă prezentare a direcțiilor pe infrastructura de drumuri, sănătate, dezvoltarea aeroporului, asistența socială și cea privind școlile speciale.
„Rata de infectare în județ scade ușor, dar rămânem atenți și luăm măsuri de limitare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2”, a spus Flutur.
El a arătat partenerilor externi că în anul 2021 în județul Suceava s-a înregistrat o revigorare a unor activități față de 2020 și că tendința este spre normalitate precizând că indicele producției industriale a crescut cu 16 la sută, numărul de turiști a crescut cu 63 la sută și cel al pasagerilor Aeroportului Suceava cu 53 la sută. Totodată, s-au înregistrat în județ un număr de 800 de firme noi din care 23 cu capital străin.
„Este un trend bun, dar e loc de o creștere și mai consistentă”, a spus președintele Flutur.
El și-a exprimat speranța să se revină cât mai repede la realizarea e proiecte comune cu participare fizică și a făcut patru proiecte partenerilor.
Astfel, una dintre propuneri este ca județul Suceava să prezinte partenerilor în 9 mai, de Ziua Europei, un document legat de împlinirea a 15 ani de la aderarea României la UE cu beneficiile pe care le-a avut județul Suceava ca urmare a aderării țării la UE.
Totodată, el a propus realizarea unui schimb de experiență între spitalele din cele patru regiuni legate de problematica acumulată pe perioada pandemiei și cu soluțiile care se întrevăd pentru îmbunătățirea actului medical.
Mai mult, el a anunțat intenția de a organiza o caravană turistică, care să promoveze turismul în cele patru regiuni și a amintit că actualul ministru al Turismului din România, Daniel Cadariu, a fost vicepreședite al CJ Suceava și cunoaște județul și partenerii externi ai județului și ar putea susține dezvoltarea turistică.
O a patra propunere a fost ca regiunile partenere să semneze o Declarație de solidaritate pentru partenerii ucraineni din regiunea Cernăuți pentru susținerea păcii, a valorilor democratice și libertății de opinie a poporului ucrainean.
Intră acum și în grupul de