Intră acum și în grupul de
Câte un parapete din beton a fost montat de joi de fiecare parte a podului în lucru de pe drumul județean care traversează localitatea Liteni- Moara.
Măsura suplimentară de siguranță a fost luată după ce marți un bunic și nepoata lui de 21 de ani au căzut cu mașina în groapa cu apă din apropiere unde și-au găsit sfârșitul.
Tragedia a afectat puternic pe locuitorii din zonă care au aprins numeroase candele în memoria celor care și-au piedut viața în acest accident.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului de circulație.
De menționat este că lucrarea de reabilitare a drumului este semnalizată cu indicatoare rutiere temporare, semafoare electrice, balize direcționale și bandă semnalizatoare, iar în cadrul anchetei polițiștii vor verifica dacă au fost respectate toate condițiile impuse prin avizul eliberat.
Până acum polițiștii au stabilit că marți în jurul orei 13:10, Ioan Rusu, de 75 ani din comuna Drăgoiești, a condus un autoturism Opel Astra pe DJ209C, în localitatea Liteni din comuna Moara, dinspre Suceava spre Berchișești, drum aflat în proces de reabilitare.
Când a ajuns pe un sector de drum în care circulația se desfășoară alternativ pe un singur sens și este dirijată cu semafoare electrice, zona fiind afectată de lucrări de construire a unui nou pod rutier, iar traficul este deviat pe un nou amplasament, bărbatul a circulat pe culoarea verde a semaforului electric, iar din motive necunoscute a părăsit partea carosabilă și căzut în gol, diferența de nivel fiind de aproximativ, 3,5-4 metri într-o acumulare de apă, iar în scurt timp autoturismul s-a scufundat în întregime.
În urma accidentului de circulație a rezultat decesul șoferului și a unei tinere de 21 de ani, Andreea-Iuliana Horga, aceștia fiind extrași cu tot cu autoturism din bazinul de apă de lucrători din cadrul ISU Suceava.
Persoanele decedate au fost preluate de la fața locului de personal de specialitate și transportate la morga Spitalului Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă” care va fi soluționat procedural de către lucrătorii Biroului Rutier Suceava.
Intră acum și în grupul de