Intră acum și în grupul de
Pentru că a abandonat la marginea drumului calul subnutrit ce nu mai avea putere să tragă la căruţă, unui adolescent de 15 ani, i s-a întocmit dosar penal. Potrivit IPJ Suceava, luni, în jurul orei 19.50, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că la intrarea în satul Mitocul Dragomirnei dinspre cartierul Iţcani, la marginea DJ 208 U, a fost abandonat un cal subnutrit, care prezentă urme de violenţă pe suprafaţa corpului.
La fata locului s-au deplasat agenţii postului local de politie, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, funcţionari ai Primăriei comunei Mitocul Dragomirnei, iar în urma măsurilor întreprinse a fost identificată persoana care a abandonat calul, acesta fiind minorul C. A., în vârstă de 15 ani, din oraşul Cajvana, fără forme legale în comuna Mitocul Dragomirnei.
Din discuţiile purtate cu acesta, s-a stabilit că animalul a fost înhămat la căruţa proprietate şi nu a mai putut să se deplaseze, fapt pentru care l-a abandonat. Cabalina a fost ridicată de către personalul primăriei şi transportată în locaşul special amenajat, fiind consultată de către medicul veterinar.
Împotriva lui C.A. s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în Legea 205/2004 privind rele tratamente aplicate animalelor.
Intră acum și în grupul de