Intră acum și în grupul de
Numărul pacienților Covid din județul Suceava este, miercuri, de 169, din care zece sunt copii.
Potrivit centralizării Prefecturii Suceava, în ultimele 24 de ore au fost internate 14 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 37 persoane cu această afecțiune. În aceeași perioadă de referință au decedat patru persoane (Moara, Câmpulung Moldovenesc, Dumbrăveni, Vicovu de Jos) ca urmare a infecției cu Covid – 19 ridicând la 2.213 numărul de persoane decedate de la începutul pandemiei.
Unul dintre decedați din cauza infecției cu SARS-CoV 2 este al unui băiat de 9 luni fără comorbidități.
Din totalul celor 589 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 56 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19 (din care 0 pacienți pedriatici), 21 pacienți sunt în zona tampon și 512 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 56 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava 25 prezintă forme medii ale bolii, 20 prezintă forme severe, 11 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 4 pacienți ventilați non-invaziv, 4 intubați).
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 360 paturi libere, din care 147 pentru pacienți Covid-19 ( 16 pentru copii), 186 în sectorul non-Covid, 27 pentru zona tampon.
La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți Covid, sunt 23 ventilatoare libere, din care 8 pentru pacienții Covid-19 și 15 pentru pacienții non- Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 24 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 ( 22 pacienți cu forme medii, 2 cu forme critice) și 0 copii, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 3, sunt disponibile 57 locuri în sectorul Covid (din care 5 pentru copii). La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, este disponibil 1 pat pentru pacienți Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 24 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (5 pacienți cu forme ușoare, 12 pacienți cu forme medii, 7 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 34 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 6 pacienți diagnosticați Covid-19 (6 pacienți cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 24 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 3 pacienți diagnosticați Covid-19 (3 pacienți cu forme ușoare), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 2, fiind libere 18 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 28 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 pacienți cu forme ușoare, 20 pacienți cu forme medii,4 cu forme grave,2 cu forme critice), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 20 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 18 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (14 pacienți cu forme medii, 2 pacienți cu forme grave, 2 pacienți cu forme critice) și 10 copii, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 41 locuri în sectorul Covid ( din care 10 locuri pentru copii). La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nu sunt disponibile paturi pentru pacienți Covid.
Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 în spitalele din județul Suceava este de 169 (din care 10 copii) iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19, internate, este de 27.
La nivelul județului sunt disponibile 333 locuri libere Covid (din care 31 pentru copii) și 39 locuri pentru zona tampon.
Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 164286 (102 copii) de persoane vaccinate, din care 115269 persoane cu rapel și 40209 persoane au primit și doza a treia.
În cursul zilei de ieri, 22 februarie 2022, s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 116 persoane (27 prima doză, din care 0 copii, 43 doza a-II-a și 46 doza a-III-a).
Intră acum și în grupul de