Intră acum și în grupul de
Frontieriştii suceveni au confiscat aproximativ 40.000 pachete de ţigări de contrabandă în valoare de 311.920 lei, aflate într-o căruţă, ce urmau să ajungă pe „piaţa neagră”. „În baza unor informaţii deţinute la nivelul Inspectoratului Judeţean al poliţiei de Frontieră Suceava cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă în zona de responsabilitate, poliţiştii de frontieră au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat.
Astfel, în ziua de 04.09.2010 a.c., orele 00.45, poliţiştii de frontieră suceveni, au observat în apropierea frontierei de stat un atelaj hipo şi trei persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă la acea oră” precizează purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch- Seriţan.
Potrivit acestuia, în momentul încercării interceptării, persoanele ce însoţeau atelajul, profitând de întuneric şi de terenul accidentat din zonă, au reuşit să se disperseze pe mai multe direcţii abandonând atelajul hipo în care se afla o cantitate însemnată de ţigări.
Poliţiştii au inventariat „încărcătura” din căruţă găsind 2.000 pachete de ţigări marca „Doina” cu timbru R. Moldova şi 37.490 pachete de ţigări marca „LM” cu timbru ucrainean, în valoare totală de 311.920 lei.
Frontieriştii continuă cercetările pentru a depista persoanelor , fiind întocmită lucrare penală ce urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii de număr unic.
Intră acum și în grupul de