Intră acum și în grupul de
O refugiată ucraineană în vârstă de 17 ani a născut, joi, prin cezariană, la SJU Suceava, o fetiță sănătoasă, a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, dr. Dan Teodorovici.
Potrivit acestuia, joi în jurul orei 7:30, o pacientă în vârsta de 17 ani, provenind dintre refugiații sosiți în țară din zona de conflict, a fost adusă de urgența cu ambulanța la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Suceava.
El a menționat că tânăra, venită din zona Cernăuți, cu sarcina la termen, a fost dusă în sala de operație, datorită unor complicații care au apărut în cursul dimineții, unde i s-a efectuat cezariană de urgență.
Dr. Teodorovici a menționat că mama a născut o fetiță sănătoasă, de 2.790 de grame, scor APGAR 9.
„În acest moment și mama și fetița sunt bine și se află sub supraveghere medicală, ambele cu evoluție predictiv favorabilă”, a precizat Teodorovici.
El a precizat că este primul copil născut din rândul persoanelor refugiate la Spitalul Județean de Urgență Suceava.
Până acum noua mămică nu a ales numele bebelușului.
Dr. Dan Teodorovici a mai arătat că în ultimele 24 de ore la Unitatea de Primire a Urgențelor din SJU Suceava s-au prezentat 17 refugiați dintre care patru au fost internați.
„Vrem să reasigurăm cetățenii care provin din zona de conflict de întregul suport al medicilor de la Spitalul Județean Suceava”, a declarat dr. Dan Teodorovici.
Intră acum și în grupul de