Intră acum și în grupul de
Un tânăr din Rădăuţi urmează a i se întocmi dosar penal pentru că la intrarea în ţară din Ucraina s-a găsit asupra sa valută falsă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch Seriţan, luni, la PTF Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca „Renault” V. Florin , în vârstă de 21 de ani, domiciliat în municipiul Rădăuţi.
„În urma verificării amănunţite efectuate de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, asupra persoanei, bagajelor şi mijlocului de transport, s-au găsit două bancnote a câte 50 de euro care prezentau suspiciuni de falsificare. În urma verificărilor efectuate asupra celor două bancnote de 50 euro fiecare, a rezultat faptul că sunt false total” a precizat cms. Poroch.
Rădăuţeanului i-a fost întocmită lucrare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de monedă falsă, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic.
Intră acum și în grupul de