Intră acum și în grupul de
Aprovizionarea cu cărbune din Ucraina achiziţionat prin licitaţie de firma suceveană producătoare de agent termic SC Termica SA Suceava pentru asigurarea încălzirii în municipiu în iarna 2010-2011 ar putea fi făcută cu camioanele şi nu cu trenul, aşa cum în mod normal ar fi trebuit să se facă.
Acest lucru se va întâmpla în condiţiile în care linia ferată Suceava-Dorneşti nu va fi refăcută în perioada imediat următoare.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că repararea căii ferate Suceava-Dorneşti este esenţială pentru aprovizionarea cu cărbune achiziţionat din Ucraina de Termica SA.
El a arătat că în condiţiile în care această cale ferată nu va fi reparată costurile vor fi ridicate din cauză că acest cărbune va fi adus la Marea Neagră, sau până la Dorneşti de unde să fie preluat cu autocamioanele.
Intră acum și în grupul de