USV asigură activități de joc didactic și terapeutic pentru copiii refugiaților din Ucraina în cadrul campaniei „Colorează un zâmbet”


Intră acum și în grupul de

În contextul crizei umanitare actuale, Facultatea de Științe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat activități educaționale sistematice pentru copiii persoanelor refugiate din Ucraina. În fiecare zi din perioada 28 februarie – 13 martie 2022, se desfășoară câte două sesiuni de activități de joc didactic și terapeutic în cadrul a două locații care oferă cazare persoanelor retrase din fața războiului. Activitățile, derulate sub motto-ul „Colorează un zâmbet!”, sunt susținute de către studenții Facultății de Științe ale Educației, coordonați de doamnele Otilia CLIPA și Doina Maria SCHIPOR.

Fiecare sesiune de jocuri didactice și terapeutice este proiectată pentru a crea un cadru în care copiii să interacționeze cu resurse educaționale și materiale didactice diverse și pentru a răspunde nevoii acestora de a se reconecta la stări emoționale specifice copilăriei. Studenții au oferit sprijin emoțional copiilor, iar jocul și desenul au devenit mijloace prin care au putut fi exprimate și gestionate emoțiile adunate în experiențele traumatice prin care au trecut: „Încă aud în minte sunetul sirenelor. Nu pot să-l uit.”, „Am construit aici o fortăreață în care mă apăr de Putin.”, „Tu încă mergi la școală? Și mie mi-e dor să merg la școală.” Speranța că pot aduce puțină alinare și bucurie copiilor le-a încurajat pe studente să facă eforturi pentru a-și adapta activitățile pentru aceste condiții speciale. Traducerea realizată de cele două studente din Ucraina și de cele două studente venite cu mobilitate Erasmus din Republica Moldova a făcut posibilă o mai bună comunicare cu copiii. Generozitatea, energia și dragostea specifică profesiei de cadru didactic, pentru care se pregătesc, au depășit orice barieră lingvistică, fiind simțite de copii: „Nu vă putem răsplăti pentru ce faceți pentru noi, dar vă îmbrățișăm. E tot ce putem face pentru voi.” .

Alături de studenții facultății, au venit să sprijine aceste activități absolvenții, acum profesori în localitățile din județul Suceava sau din județele învecinate, care au făcut donații importante și foarte necesare, constând în rechizite, jucării, materiale didactice. S-au implicat profesori de la Grădinița Piticul Vesel Suceava, Școala Gimnazială nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Corocăiești, Școala Gimnazială Budeni, Grădinița nr. 8 din Iași, precum și de la alte instituții care au susținut această inițiativă. 

Studenții doresc să continue activitățile pentru copiii din Ucraina și au pictat o cutie, în care vă invităm să donați rechizite, materiale pentru învățare, cărți de colorat, cărți de povești, jucării etc. Cutia, pictată cu mesajul COLOREAZĂ UN ZÂMBET, așteaptă să fie plină de aceste obiecte atât de necesare educației, dezvoltării și creșterii sănătoase a copiilor. Cutia se va afla în holul corpului A, la parter, până la finalul lunii martie. Toate materialele care vor rămâne după finalizarea situației dificile vor fi donate grădinițelor și școlilor în care învață copii din familiile românești din Nordul Bucovinei.


Intră acum și în grupul de