Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri seara, la operaționalizarea hub-ului logistic pentru ajutoare umanitare pentru Ucraina că Uniunea Europeană a găsit soluția de a transmite ajutoare pentru ucraineni prin intermediul acestui centru logistic înființat la Suceava.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a declarat că acum cuvântul de ordine este de solidaritate cu Ucraina.
El a subliniat că este un interes maxim pentru ajutor și pentru solidaritate și că în cele două săptămâni de la declanșarea războiului din Ucraina la Suceava au fost prezenți doi comisari europeni, președintele țării și premierul.
Gheorghe Flutur a arătat că acum Consiliul Județean Suceava pune la dispoziție Parcul Industrial Bucovina cu 13 hectare de teren ce aparține județului Suceava cu toate utilitățile, apă, canalizare, curent electric, gaz metan, 10.000 de mp de hale construite pentru depozite, alți 6000 de mp de platforme betonate.
El a mai spus că CJ Suceava are teren disponibil pentru a se extinde acest hub logistic pentru a ajuta Ucraina.
„Suntem solidari și asta este cel mai important. Uniunea Europeană a găsit această soluție și vă mulțumesc pentru încredere, ca România să fie suportul de ajutor și noi ne-am asumat o mare responsabilitate. Sunt convins că o vom duce cu onoare la bun sfârșit pentru că Ucraina are nevoie de ajutor. Din prima zi am fost alături de ei și mă bucur că toată Comunitatea Europeană a venit alături”, a spus Flutur
Viceguvernatorul regiunii Cernăuți, Artur Muntean, a declarat că este un important sprijin pe care îl primesc ucrainenii prin ajutoarele umanitare.
El a spus că după două săptămâni de război este o mare jale pentru că mor oameni.
Muntean a arătat că vrea să mulțumească părții române pentru ajutorul dat Ucrainei acum când are mare nevoie.
Viceguvernatorul regiunii Cernăuți a spus că are o colaborare foarte bună cu județul Suceava, cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și că s-a făcut tot posibilul pentru a se putea trece tot ajutorul oferit prin vamă și că s-a creat un coridor și se duc ajutoarele unde este nevoia cea mai mare.
Artur Muntean a menționat că în regiunea Cernăuți vin refugiați din toate regiunile Ucrainei care pleacă din cauza bombardamentelor rusești.
El a mai declarat că ajutorul care vine acum și care urmează să vină este important, iar toate autoritățile din Ucraina sunt foarte mulțumite de sprijin și că acestea mulțumesc fiecărui om în parte din fiecare țară.
„Mulțumim frumos. Noi prețuim asta. O să fim tari. Vom avea putere de la Dumnezeu și vom câștiga”, a spus Muntean.
Centrul logistic european de ajutor de la Suceava a fost operaționalizat în prezența comisarului european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, dar și a șefului DSU, Raed Arafat.
În prima zi au venit patru TIR-uri cu ajutoare oferite de Protecția Civilă din Italia din cele 17 TIR-uri pe care această structură urmează să le trimită la Suceava.
Intră acum și în grupul de