Intră acum și în grupul de
Două persoane, soț și soție, din Bădeuți, au fost răniți, marți la prânz, după explozia unei butelii urmată de un incendiu.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată, a declarat că după explozia buteliei incendiul s-a produs în casa de locuit.
La fața locului intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Proprietarul locuinței a fost rănit, fiind conștient și cooperant și i se acordă îngrijiri medicale.
Și proprietara a suferit arsuri minore și i se acordă îngrijiri medicale.
Potrivit lui Alin Găleată, bărbatul (66 ani) are arsuri la picioare, iar femeia (52 ani), în zona abdomenului. Cei doi răniți vor fi transportați la spital pentru asigurarea de îngrijiri medicale.
Intră acum și în grupul de