Intră acum și în grupul de
Polițiștii din Gălănești au reușit, joi după amiaza, ca în jumătate de oră să depisteze trei transporturi ilegale de material lemnos.
Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, joi la ora 16.45, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DN2H, în comuna Putna, autoutilitara condusă de un bărbat de 37 de ani din orașul Vicovu de Sus, care transporta material lemnos, lemn foc de esență molid.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de proveniență pentru materialul lemnos transportat, polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 1,25 mc lemn foc de esență molid.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea perevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.
În timp ce verificau acest transport, la ora 16.55, patrula de poliție a oprit pentru control o autoutilitară condusă de un localnic de 19 de ani, care transporta material lemnos, lemn foc de esență molid.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de proveniență pentru materialul lemnos transportat, polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 2,128 mc lemn foc de esență molid.
Tot când verificau aceste transporturi, la ora 17:10, aceeași patrulă a oprit pentru control o autoutilitară condusă de un localnic de 48 de ani, care transpot orta material lemnos, lemn foc de esență molid.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de proveniență pentru materialul lemnos transportat, polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 0,65 mc lemn foc de esență molid.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea perevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.
Intră acum și în grupul de