Europarlamentarul Dragoș Pîslaru: Solidaritatea din Suceava cu refugiații din Ucraina va trebui întărită cu un sprijin comunitar adecvat. Uniunea Europeană trebuie să ajute țările din prima linie care primesc refugiați din Ucraina


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul Dragoș Pîslaru, președinte al Comisiei de Muncă și Afaceri Sociale și vicepreședinte al Intergrupului pentru Drepturile Copilului, a declarat, duminică, la Suceava, după ce a constatat la fața locului cum este gestionată problema refugiaților din Ucraina în județul Suceava că urmează ca solidaritatea oferită de autoritățile sucevene și de localnici să fie întărită și de sprijinul oferit de Uniunea Europeană.

Europarlamentarul Dragoș Pîslaru conduce o delegație din care mai fac parte Jacob Flardh, secretarul general al organizației neguvernamentale suedeze Chid10 care acționează împotriva traficului de copii și Simona Mortolini, reprezentant Salvați Copiii Italia, iar în județul Suceava eceștia au fost însoțiți de George Mîndruță, senator USR, Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, Tana Foarfă, consilier politici economice, cabinet europarlamentar Dragoș Pîslaru la Bruxelles și Daniel Tomoiagă, coordonator birouri locale ale europarlamentarului Dragoș Pîslaru în România.

Europarlamentarul român a spus că a văzut sâmbătă, în PTF  Siret, dar și în locațiile unde sunt amenajate tabere provizorii de pe raza județului Suceava modul în care sunt primiți refugiații, dar și preocuparea autorităților pentru integrarea celor care doresc să rămână.

El a arătat că a constatat că funcționează și este foarte clar cadrul stabilit de UE pentru primirea refugiaților și a subliniat că există un comandament local care permite gestiunea foarte bună a fluxurilor de refugiați.

Mai mult, Dragoș Pîslaru a subliniat că autoritățile române au capacitatea de a prelua refugiații care sunt în tranzit sau care doresc să obțină o formă de protecție din partea statului român și a remarcat sprijinul consistent pe care îl oferă organizațiile neguvernamentale în special pentru copiii care pleacă din fața războiului și care beneficiază de o primire foarte bună.

Europarlamentarul român a mai spus că majoritatea refugiaților sunt femei cu copii și că este nevoie de o asistență specială pentru acestea.

Totodată, Dragoș Pîslaru a discutat, duminică, cu reprezentanți ai AJOFM, DGASPC și ai Consiliului Județean Suceava privind pachetele de măsuri integrate pentru refugiații care doresc să rămână în România.

Președintele Comisiei de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European a anunțat că va avea luni întâlniri la București cu miniștri de Interne și Fonduri Europene, dar și cu Autoritatea pentru Protecția Copilului pentru a discuta despre un pachet financiar al UE pentru România.

„Ceea ce se întâmplă în Suceava este o exprimare a solidarității de la nivelul Uniunii Europene”, a spus Pîslaru care a adăugat că și Uniunea Europeană asigură tot sprijinul, dar că este nevoie de un răspuns sistemic.

Mai mult, europarlamentarul român a subliniat că scopul viitoarelor acțiuni nu va fi doar de răspuns al României pentru asemenea situații în care sunt acum copiii refugiați, dar și nevoia de consolidare a sistemelor de protecție socială, sănătate și educație în general și că este nevoie de astfel de investiții.

Dragoș Pîslaru a mai anunțat că în perioada 31 martie-1 aprilie va efectua o vizită în România comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit,  cu care va discuta situația din România după încheierea acestei misiuni de documentare pe care o face.

El a spus că se va discuta despre cum va putea Uniunea Europeană să ajute țările din prima linie care primesc refugiați din Ucraina, cum sunt Polonia și România și cum se va putea ca solidaritatea din Suceava să fie întărită cu un sprijin comunitar adecvat.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, senatorul USR de Suceava George Mîndruță, secretar al Comisiei de Apărare, a spus că, pe de o parte, a fost interesat de contextul militar al situației și că a fost e a doua zi în PTF Siret pentru a afla informații, iar pe de altă parte a urmărit și situația generată de criza refugiaților.

El a arătat că le-a transmis colegilor din Parlamentul European care îi cereau informații să vină la fața locului pentru a vedea cu ochii lor realitatea și că a intermediat această întâlnire.

Mîndruță a spus că au fost vizitate zonele în care se află refugiați, dar și cele care sunt pregătite pentru un posibil nou val de refugiați în viitor.

Senatorul USR a subliniat că în calitate de membru a Comisiei pentru românii de pretutindeni a urmărit și problema minorității române din Ucraina și în special situația copiilor care pleacă din calea războiului.

El a explicat că în cazul adulților aceștia își mai pot controla emoțiile, dar că în cazul copiilor este nevoie ca aceștia să beneficieze și de sprijin psihologic pentru ca traumele lor să fie reduse.

Reprezentantul organizației Salvați Copiii a apreciat că din cei circa 500.000 de ucraineni care au intrat în România de la începutul agresiunii militare, au rămas în țară circa 80.000 din care se estimează că 30.000 sunt copii pentru care este nevoie de măsuri și programe.


Intră acum și în grupul de