Au murit animalele din batatura din în urma unui incendiu


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a lăsat fără agoniseală o familie din satul Laura, oraşul sucevean Vicovu de Sus. Potrivit ISU ”Bucovina” Suceava, duminică înainte de ivirea zorilor Garda de intervenţie Vicovu de Sus şi Detaşamentul de pompieri Rădăuţi au intervenit cu 4 autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu la gospodăria lui Gheorghe R., din satul Laura, oraşul Vicovu de Sus.

Existenţa focului a fost anunţată la ora 03:00, iar la sosirea echipajelor ardeau acoperişul casei de locuit, adăpostul de animale şi un garaj, existând pericolul de propagare la două case învecinate.

Incendiul a fost lichidat la ora 07.00, dar au ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de 120 mp, adăpostul de animale şi garajul pe o suprafaţă de 120 mp, un autoturism marca Ford Focus, circa 5 tone furaje şi 4 metri cubi lemne de foc. S-au degradat pereţii casei de locuit şi o tocătoare electrică. În incendiu au pierit 2 vaci, 1 porc şi 11 păsări.

Cercetările au indicat faptul că focul a izbucnit prin efect termic al curentului electric din cauza unui conductor electric defect.
Pompierii au salvat cele două case de locuit învecinate.


Intră acum și în grupul de