VIDEO//Un important transport de ajutoare din Franța pentru Ucraina a ajuns în Centrul logistic european de la Salcea


Intră acum și în grupul de

Un important transport de autovehicule de intervenție pentru pompieri și ambulanțe, alături de zeci de tone de materiale sanitare aduse din Franța a ajuns, sâmbătă seara, în Centrul logistic european de la Salcea și vor fi livrate pompierilor ucraineni.

Șeful acestei misiuni umanitare din partea Franței, Jean Philippe Nicot, a expplicat că acest convoi a fost asigurat de Ministerul de Interne francez și de Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe.

El a spus că toate vehiculele donate provin de la structurile de pompieri din toată Franța, iar un al doilea transport cu 21 de ambulanțe va sosi grație generozității antreprenorilor și comunităților locale franceze.

„Acestea se înscriu în acțiunea Franței în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă și am avut susținerea țărilor pe care le-am traversat, Germania, Austria, Ungaria și România, ceea ce arată o legătură foarte puternică între popoarele europene”, a spus Jean Philippe Nicot.

Materialele donate reprezintă 49 de tone de materiale medicale, bandaje, pansamente, brancarde, dar și materiale de protecție pentru pompieri. Sunt 344 de mc de materiale, pe 146 de paleți.

El a menționat că cele 27 de vehicule donate sunt 11 vehicule de intervenție și 16 ambulanțe de pompieri care vor fi transferate pompierilor ucraineni.

„Cred că sentimentul care ne animă pe toți este că misiunea a fost îndeplinită și aceste materiale vor ajunge în mâinile pompierilor ucraineni. Pompierii veniți aici sunt animați de valorile curajului și devotamentului și avem o mare admirație față de pompierii ucraineni”, a mai spus Jean Philippe Nicot.

Vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă care a fost prezent din partea autorităților sucevene la sosirea acestui transport umanitar a apreciat că este un sprijin consistent din partea francezilor.
El a subliniat că este o acțiune amplă prin care, pe lângă echipamentele specifice pompierilor au fost aduse și echipamente sanitare, medicamente.

„Este un moment în care se vede importanța acestui centru logistic din Parcul industrial Bucovina”, a spus Barbă care a reamintit că înființarea acestui hub la Suceava o necesitate și că la propunerea președintelui Gheorghe Flutur și cu aprobarea premierului și președintelui, Comisia Europeană a decis să susțină organizarea acestui centru logistic.

El a precizat că este un punct în care ajung ajutoare de pe tot cuprinsul Uniunii Europene și care vor fi transferate în Ucraina.


Intră acum și în grupul de