Ion Lungu anunță că noul sistem de sensuri unice din Suceava ar putea fi implementat în acest an. Două benzi vor fi dedicate transportului public, se construiesc două pasaje subterane și se va introduce un sistem automat de dirijare a circulației


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că a avut discuții cu firma care face noul studiu de trafic din Suceava și că proiectul este conturat și prevede patru direcții de acțiune.

Prima direcție de acțiune prevede intervenții la starea carosabilului, cu frezarea a patru centimetri și refacerea carosabilului pe cele două axe luate în calcul, respectiv axa 1 Bulevardul Sofia Vicoveanca-Calea Burdujeni și axa 2 Calea Obcinilor-Bulevardul George Enescu-Zamca-Str. Nicolae Bălcescu- Mitropoliei-Petru Rareș-Vasile Alecsandri.

Al doilea obiectiv vizează un sistem de management al traficului pe cele două axe fiind propuse soluții de semaforizare inteligentă, sistem de senzori de parcare, amenajarea de treceri pentru pietoni cu semnal controlat precum și un sistem automat de dirijare a circulației în vederea realizării undei verzi de la stația OMV până în centrul orașului,

Totodată, se prevede realizarea unui sens unic pentru circulația autovehiculelor și bandă dedicată transportului public pe două sensuri.

Primarul a explicat că de la intrarea în oraș de la stația OMV până în centru se va merge pe trei benzi și se urcă pe banda dedicată transportului public local. De asemenea, una din cele trei benzi va fi dedicată transportului public.

Un alt punct prevede realizarea unui centru de comandă și control care va funcționa non-stop ce va fi montat deasupra parcărilor subterane.

Pe Calea Unirii, în zona Bazarului, va fi amenajat un pasaj subteran și va fi desființată trecerea pentru pietoni semaforizată.

Lungu a menționat că pasajul subteran din zona Spitalului Județean Suceava a fost preluat de CJ Suceava și nu mai apare în proiectul municipalității.

În ceea ce privește pistele de bicicletă, primarul a spus că nu vor putea fi amenajate pe carosabil și că vor rămâne pe trotuare, urmând, cel mai probabil, să fie montată o bordură mică pentru a face distincția față de restul trotuarului.

„Ne dorim ca până în luna iulie să aprobăm în Consiliul Local acest sistem integrat de management și modelare urbană”, a spus primarul care a precizat că au fost mai multe observații și că e nevoie și de avizele Poliției Rutiere pentru aceste modificări

El a subliniat că noul sistem de circulație va fi introdus doar după ce vin și cele 15 autobuze electrice de la firma Solaris din Polonia, menționând că se estimează că acestea vor fi livrate în luna septembrie.


Intră acum și în grupul de