Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat, miercuri, în plenul CJ Suceava că nimic nu este prea mult atunci când trebuie luate măsuri pentru reducerea numărului de accidente rutiere grave din județ și consideră insuficiente măsurile luate pentru evitarea accidentelor rutiere pentru că Suceava este tot pe primul loc în țară la accidente grave, iar România pe primul loc în UE
În județul Suceava în cursul anului 2021 au fost înregistrate 182 de accidente rutiere grave cu 90 de morți, județul fiind din nou pe primul loc în țară.
„Suntem campioni la accidente rutiere”, a spus Flutur care a rugat Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Suceava să intre în profunzime la cauzele accidentelor rutiere, respectiv câte accidente sunt în mediul urban și care au fost cauzele acestora și câte în mediul rural și ce le-a generat.
El a spus că trebuie să se cunoască dacă între cauze sunt lipsa semnalizărilor sau a semafoarelor cum a fost Spitalul Județean unde trecea fiecare cum voia cu halate medicale și s-au redus riscurile după ce s-a introdus semafor.
Flutur vrea să afle dacă între cauzele principale este și teribilismul acesta din județ cu copii de 17 ani, sau sunt și cazuri că au ieșit cu căruța cu căciula cu urechi în drumul național și nu s-au uitat și au generat nenorociri.
„Avem de discutat cu primăriile. Domnilor, faceți drumuri de căruțe! Dacă știți că aveți probleme între anumite ore chemați agenți de ordine să dirijeze traficul și nu le dați drumul oricând și oricum pentru că ești o pradă directă la cu ce viteză se circulă și ce trafic este în momentul ăsta”, a spus Flutur.
El a adăugat că trebuie văzute categoriile de accidente că e vorba de copii teribiliști, de cei cu căruțe, sau cei care au băut.
„Să implicăm primarii. Fă și tu, domnule primar, o instruire cu căruțașii, cu bicicliștii, cu motocicliștii, cu teribiliștii. Dacă noi stăm doar pasivi și constatăm nu este în regulă. Ne obligă cifrele să intrăm mai în amănunte și să venim cu soluții. Trebuie să umblăm la cauză să vedem de unde ni se trage”, a spus Flutur.
Președintele CJ Suceava a mai arătat că va trebui să fie analizate și faptul că județul Suceava este județ turistic sau că este cu întindere mare, dar crede că unii dintre cei care se urcă la volan nu se mai tem de nimeni și de nimic.
„Nu vreau să păcătuiesc, dar poate nu se mai tem de nimeni și de nimic unii, poate că unii au luat carnetul cum l-au luat. Dacă tot suntem pe primul loc de fiecare dată înseamnă că nu ne-am dus la cauze până la capăt. Nu-i suficient să faci controale și să raportezi că am făcut peste 2000 de controale și am luat nu știu câte permise. Și? Tot primul ești! Cum faci să nu mai fii primul?”, a spus Flutur.
El a recunoscut că poate Poliția singură să rezolve problema și că trebuie să se implice toți și inclusiv polițiile locale.
„Că suntem pe locul 1 în țară la accidente, iar România este pe primul loc în Europa asta trebuie să ne facă extrem de neliniștiți. Cum coborâm de pe podiumul ăsta? Vreau mai multe programe concrete și să implicăm pe toți, de la preoți la învățători până la deținătorul de parc auto”, a spus Flutur.
Președintele CJ Suceava a mai arătat că vor trebui analizate și cauzele accidentelor din municipiul Suceava.
„Mă uit la cauze de accidente în municipiu, poate că graba, blocajele. Poate că regândim fluidizarea traficului. Nu se poate ca în oraș să nu mai facă față benzile de preselecție. Uitați-vă dimineața și la ora 4”, a spus Flutur care crede că primarul trebuie să regândească fluxurile de circulație.
El a mai spus că sunt orașe care au parcări oblice pe drum european.
„Păi până dă nea Vasile cu spatele blochează o coloană de mașini în drumul european. Poate că nu trebuie să mai fie oblice parcările. Poate găsești o altă soluție”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de