Intră acum și în grupul de
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a publicat joi lista funcțiilor de conducere după desfășurarea sesiunii ianuarie-aprilie 2022 a Concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Suceava.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, inspectorul școlar Cezar Anuței, a declarat joi, pentru NewsBucovina, că din cele 93 de posturi vacante( 68 de director și 25 de director adjunct) din unitățile de învățământ preuniversitar din județ care au fost scoase la concurs în sesiunea ianuarie-aprilie 2022, 50 au fost ocupate( 38 de posturi de director și 12 posturi de director adjunct) , iar 43 au rămas vacante, din care 37 de funcții de director și 16 de director adjunct.
El a precizat că posturile rămase vacante ar urma să fie ocupate prin detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs.
Din totalul posturilor care au rămas vacante, amintim că două sunt la Colegiul Național„ Mihai Eminescu” Suceava, respectiv un post de director și unul de director adjunct, un alt post de director la Liceul cu Program Sportiv Suceava, un post de director la Centrul Județean de Excelență Suceava, un post de director la Școala Postliceală Sanitară Suceava, un post de director adjunct la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, un post de director adjunct la Colegiul Tehnic” Samoil Isopescu” Suceava, un post de director adjunct la Colegiul Național de Informatică„ Spiru Haret” Suceava, un post de director la Grădinița cu Program Prelungit ”1-2-3” Suceava, un post de director adjunct la Școala Gimnazială„ Ion Creangă” Suceava și câte un post de director la Școlile Gimnaziale nr. 4 și nr. 6 Suceava.
Totodată, au mai rămas vacante posturile de director de la Clubul Copiilor Rădăuți, Clubul Sportiv Școlar Rădăuți și GPP „Micul Prinț” Rădăuți, postul de director de la GPP„ Albă ca Zăpada” Vatra Dornei, postul de director de la Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc și cel de director adjunct de la Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc.
La Liceul Tehnologic ”Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni au rămas vacante posturile de director și director adjunct, la Liceul Tehnologic ”Vasile Gherasim” Marginea sunt vacante posturile de director și director adjunct, iar la Liceul Tehnologic „ Vasile Cocea” din Moldovița a rămas vacant postul de director adjunct.
Conform Calendarului Concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat – sesiunea ianuarie- aprilie 2022, emiterea deciziilor de numire în funcțiile de conducere pentru candidații care au promovat concursul este prevăzută pentru data de 4 aprilie 2022, cu intrarea în vigoare din data de 18 aprilie 2022.
(LB)
Intră acum și în grupul de