Intră acum și în grupul de
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.320 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 727 mai puține față de ziua anterioară. 265 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus.
**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 203 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.290 cu 87 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 338 persoane, cu 22 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 338 pacienți internați la ATI, 292 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 131 sunt minori, 129 fiind internați în secții, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară și 2 în ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.
PACIENȚI INTERNAȚI
DECESE
Până astăzi, 65.147 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 05.04.2022 (10:00) – 06.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 18 decese (13 bărbați și 5 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 18 decese, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 18 pacienți decedați, 16 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienti vaccinați care au decedat aveau vârsta peste 80 de ani și prezentau comorbidități.
TESTARE
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.371 teste RT-PCR (5.444 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.927 la cerere) și 19.581 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.837.776 teste RT-PCR și 9.404.886 teste rapide antigenice.
Intră acum și în grupul de