O bucatarie de vara a luat foc de la soba


Intră acum și în grupul de

O sobă lăsată nesupravegheată a provocat luni dimineaţă un incendiu la o bucătărie de vară din oraşul Vicovu de Sus. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 08:17, astfel că Garda de intervenţie Vicovu de Sus a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului izbucnit la gospodăria Mariei C., din oraşul Vicovu de Sus, str. Vămii.

Când pompierii au ajuns la faţa locului, ardea bucătăria de vară, construită din lemn, cu acoperiş din tablă, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi adăpostul de animale. Incendiul a fost lichidat la ora 9.22, în limitele găsite, dar a ars bucătăria de vară pe o suprafaţă de aproximativ 15 mp.

Din primele cercetări, a rezultat că focul a izbucnit prin efect termic din cauza unei sobe cu acumulare de căldură, lăsată nesupravegheată.

Militarii au salvat casa şi adăpostul de animale.


Intră acum și în grupul de