VIDEO-FOTO//Accident grav în Rădăuți. O persoană a murit, iar alte două, în stare gravă, au fost transportate la spital


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs, marți, în Rădăuți, iar trei persoane sunt în stare de inconștiență.

Potrivit purtătorului e cuvânt al ISU Suceava, cpt Alin Găleată în accident au fost implicate două autoturisme fiind cinci persoane rănite.

Potrivit acestuia trei dintre cele cinci persoane sunt în stare de inconștiență.

Din nefericire, una dintre victimele inconștiențe a fost declarată decedată.

Celelalte două, în stare gravă, au fost transportate la spital.

Alte două persoane implicate în accident, au fost monitorizate din punct de vedere medical și nu prezintă traumatisme grave au refuzat transportul la spital

La fața locului intervin pompierii militari cu modulul SMURD -autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2- cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

La fața locului a fost trimisă și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).


Intră acum și în grupul de