I-a disparut masina in plina zi, din parcarea de langa Primaria Campulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Aflat cu treburi prin Câmpulung Moldovenesc, un bărbat din Vatra Moldoviţei s-a trezit fără maşina parcată lângă primăria din localitate. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, luni, la ora 14.00, la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc s-a prezentat S. Adrian, de 63 ani, din comuna Vatra Moldoviţei, care a sesizat că i-a fost sustras autoturismul din parcarea de lângă Primăria Câmpulung Moldovenesc.

Şoferul le-a spus poliţiştilor că a parcat autoturismul în locul respectiv la ora 10.00, iar până la ora 13.30, a rezolvat unele probleme prin oraş fără a mai circulat cu autoturismul. Totodată, acesta a declarat că a asigurat autoturismul, cheile şi certificatul de înmatriculare fiind asupra sa, iar în autoturism avea sumele de 250 lei şi 100 de dolari.

Poliţiştii încearcă să găsească maşina, aceasta fiind dată în urmărire.


Intră acum și în grupul de