50 de polițiști din țară și București vin la Suceava pentru proba de traseu a examenului pentru permisul auto. Prefectul Alexandru Moldovan speră ca la mijlocul lunii august să se intre în normalitate, iar decalajul să fie redus substanțial între proba teoretică și cea practică


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că își propune ca la mijlocul lunii august să se intre în normalitate în ceea ce privește susținerea examenului pentru permisul auto, iar decalajul între proba teoretică și cea practică să fie de cel mult o lună.

Pentru atingerea acestui obiectiv, cu sprijinul Ministerului de Interne și al Prefecturilor din 25 de județe, în Suceava vor veni 25 de polițiști examinatori din județe din țară care vor asigura examinarea candidaților pe perioada zilelor lucrătoare ale săptămânii, iar alți 25 de polițiști examinatori vor veni în week-enduri din București.

Potrivit prefectului, delegarea a 25 de polițiști examinatori din cadrul altor Servicii publice comunitare, începând cu data de 16.05.2022, va face ca timpul de așteptare de peste 6 luni existent în acest moment s-ar putea reduce la aproximativ 2 luni pentru categoriile B și BE, respectiv la 3 luni la categoriile C, CE și D, estimându-se că se vor putea examina un număr de circa 5800 de candidați.

Totodată, delegarea unui număr de 25 examinatori din cadrul S.P.C. București, în trei weekenduri într-o perioadă de 3 luni, în vederea diminuării timpului de așteptare în cazul susținerii probei practice, va permite examinarea unui număr de circa 1000 de candidați, iar timpul de așteptare va putea fi redus cu circa o lună de zile, în funcție de procentul de promovabilitate înregistrat la ambele probe practice.

https://youtu.be/nEPJZCXUozw

În același timp va fi asigurată examinarea candidaților și cu cei cinci polițiști examinatori din Suceava, la care ar urma ca până la 1 septembrie să se adauge încă cinci polițiști examinatori astfel că din toamnă activitatea serviciului să se desfășoare cu efectivul complet.

La data de 1 aprile 2022 urmau să susțină examenul auto un număr de 8354 de candidați și se estimează că vor fi examinați de cei 50 de polițiști examinatori delegați un număr de 6800 de candidați.

Prefectul a mai arătat că în perioada 01.11.2021 – 30.04.2022 au fost examinați un număr de 6629 de candidați, din care  3877 candidați au fost declarați admiși, iar un număr 2752 de candidați au fost au fost declarați respinși, rata de promovare fiind de 54,42 la sută.

Prefectul Alexandru Moldovan a mai declarat că urmare a situației existente s-a luat decizia de a organiza o serie de sesiuni suplimentare de examinare practică, în zilele de sâmbătă, pentru a putea asigura fiecărui candidat măcar două șanse de a susține examenul la proba practică pentru a obține permisul de conducere, astfel încât au fost desfășurate un  număr de 19 de sesiuni suplimentare în care au fost examinați un număr de 772 de candidați.

De asemenea, în ultimele șase luni s-au prezentat în audiență un număr de 3686 de persoane, care au solicitat programarea în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere, iar ca urmare a numărului foarte mare de solicitări s-a dispus preluarea dosarelor, a căror termen de valabilitate expiră în următoarele 4 luni, în vederea programării,  astfel încât, în prezent există un număr de 731 de dosare preluate în cadrul audințelor pentru care trebuie să fie efectuate programări.

Perioada de așteptare a candidaților în a susține proba practică de traseu a ajuns la aproape șase luni, iar activitatea de examinare practică a candidaților se desfășoară în prezent doar cu 5 examinatori, din care doi ai serviciului și trei delegați de la IPJ Suceava, din care unul este împuternicit șef al serviciului.


Intră acum și în grupul de