Intră acum și în grupul de
Prezent la finele săptămânii în judeţul Suceava, ministrul Comunicaţiilor Valerian Vreme a spus în cadrul unei conferinţe de presă că România este pregătită din punct de vedere tehnic să treacă la votul electronic.
“La ora actuală, legea votului electronic se află în dezbaterea Parlamentului şi în funcţie de cum trece de cele două camere vom şti dacă la alegerile din anul 2012 vom avea această posibilitate sau nu. La ora actuală, România este pregătită din punct de vedere tehnic să implementeze acest sistem”, a declarat Valerian Vreme.
Ministrul Comunicaţiilor a mai explicat faptul că la ora actuală când se vorbeşte despre votul electronic există în discuţii două propuneri, fiind vorba despre votul electronic total după modelul existent în Lituania, dar este într-o fază avansată şi varianta numai de supraveghere a votului de verificare pentru eliminarea în timp real a votului multiplu.
În ce priveşte cea de-a doua variantă, ea a fost “testată” deja în cadrul alegerilor parţiale care au avut loc de curând în mai multe colegii din ţară, iar sistemul merge “perfect”.
“Ca specialist din domeniu, am toată deschiderea şi mă declar pentru votul electronic total, dar depinde de hotărârea Parlamentului şi trebuie ţinut cont şi de cultura noastră organizaţională, dispunerea populaţiei şi pregătirea acesteia din punct de vedere al folosirii unui calculator, mai ales dacă vorbim despre persoanele în vârstă”, a conchis Vreme.
Intră acum și în grupul de