Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava a anunțat, joi, că în perioada 16-20 mai a.c., activitatea de examinare practică a candidaților la proba de traseu va fi susținută beneficiind de aportul a 11 examinatori delegați din cadrul altor servicii publice comunitare din țară.
Cei 11 examinatori delegați și cei 3 examinatori proprii își vor desfășura activitatea atât în municipiul Suceava (pentru categoriile A, B, BE, C, CE și D) cât și în municipiul Fălticeni (doar pentru categoria B).
Totodată, conducerea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava face apel la toți candidații care au programare în perioada 18.07 – 20.11. 2022 să manifeste disponibilitate și să dea curs solicitărilor de reprogramare pentru perioada 16.05-15.07.
Potrivit sursei citate, dacă cei care sunt reprogramați mai devreme nu acceptă devansarea susținerii probei toate demersurile întreprinse până în acest moment pentru reducerea decalajului dintre data examinării teoretice și a celei practice nu vor avea finalitatea așteptată.
Intră acum și în grupul de