Șase noi infecții SARS-CoV-2 în județul Suceava. În spitalele din județ sunt 37 de pacienți Covid


Intră acum și în grupul de

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 513 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 168 mai puțin față de ziua anterioară. 72 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. 

**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 59 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 760 cu 25 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 117 persoane, cu 4 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 117 pacienți internați la ATI, 107 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 60 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

PACIENȚI INTERNAȚI

DECESE

Până astăzi, 65.636 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 17.05.2022 (10:00) – 18.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (7 bărbați și 4 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 11 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Din totalul de 11 pacienți decedați, 6 au fost nevaccinați și 5 vaccinați. 4 dintre pacienții vaccinați care au decedat aveau vârsta cuprinsă între 70-79 de ani și 1 avea vârsta peste 80 de ani.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.406 teste RT-PCR (2.944 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.462 la cerere) și 13.695 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.068.818 teste RT-PCR și 9.937.887 teste rapide antigenice. 


Intră acum și în grupul de