Subprefectul Florin Sinescu, ales vicepreședinte al Comitetului de Masiv din Grupa de Munți Centrală. Această structură are rol consultativ în aplicarea politicilor și strategiilor de dezvoltare și protecția mediului montan


Intră acum și în grupul de

Subprefectul județului Suceava Florin Sinescu a participat, miercuri, la întâlnirea de lucru care s-a desfășurat la Miercurea Ciuc privind constituirea Comitetului de Masiv pentru Grupa de Munți Centrală.

Cu ocazia acestui eveniment organizat de Agenţia Naţională a Zonei Montane din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost aleasă conducerea şi comisia tehnică, subprefectul Florin Sinescu fiind ales în urma votului exprimat de membrii comitetului, vicepreședinte al Comitetului de Masiv pentru Grupa de Munți Centrală, cu mandat pentru un an.

Legea muntelui nr. 197/2018, la art. 4, alin. (1) prevede ca pentru fiecare grupă de munți să se constituie câte un Comitet de Masiv, cu rol consultativ în aplicarea politicilor și strategiilor de dezvoltare și protecția mediului montan, la nivelul teritoriului respectiv.

Județul Suceava face parte din Grupa Nordică și Grupa Centrală, ca urmare a poziționării geografice, având un număr de 45 de unități administrativ-teritoriale care îndeplinesc criteriile de încadrare listei localităților din zona montană.

În cadrul Grupei de Munți Centrală, a cărei conducere a fost aleasă în cursul zilei  județul Suceava este reprezentat de un număr de 20 de unități administrativ-teritoriale.

“Toate problemele identificate de Comitetul de masiv vor fi preluate la nivel naţional de Consiliul Naţional al Muntelui, cu rol consultativ, cu scopul asigurării legăturii dintre Guvern şi reprezentanţii zonei montane, pentru punerea în aplicare a strategiilor şi politicilor publice specifice acesteia. Cum scopul înfiinţării acestui comitet are la bază protecția și punerea în valoare a resurselor naturale, suntem foarte interesați de dezvoltarea durabilă a acestei zone, județul Suceava fiind bine reprezentat, zona montană ocupând două treimi din teritoriul judeţului”, a declarat Florin Sinescu, subprefectul județului Suceava.


Intră acum și în grupul de