Trafic oprit la intrarea în Gura Humorului după o coliziune între două autocamioane


Intră acum și în grupul de

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că pe DN 17, între localitățile Păltinoasa și Gura Humorului, județul Suceava, s-a produs o coliziune frontală între 2 autocamioane.

În urma impactului, a rezultat rănirea unui conducător auto, care este evaluat medical la fața locului. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate.

Se estimează că circulația se va relua într-o oră.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată, a precizat că nu sunt persoane încarcerate.

În accident au fost implicați doar cei doi șoferi, care sunt conștienți și cooperanți fiind sunt evaluați medical de echipajele SMURD și SAJ.

Unul dintre șoferi este transportat la Compartimentul Primiri Urgențe Gura Humorului.

Celui de-al doilea i s-au acordat primele îngrijiri medicale, dar refuză transportul la spital.

La fața locului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanta SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de