Se fura, „la greu”, recoltele de pe campuri


Intră acum și în grupul de

În ultima perioadă, au început să se intensifice furturile de produse agricole. Potrivit IPJ Suceava, joi, la ora 12.30, efectuând serviciul de patrulare pe linia prevenirii furturilor de produse agricole, o patrulă mixtă poliţie – jandarmi i-a surprins în flagrant pe B. Danil, de 58 ani şi G. Ştefan, de 31 ani, ambii din comuna Pătrăuţi în timp ce sustrăgeau ştiuleţi de porumb din tarlaua aparţinând unei societăţi comerciale din Suceava. Cantitatea de 160 kg porumb găsită în căruţa celor doi a fost restituită societăţii comerciale.

Cercetările sunt continuate de agenţii Postului de Poliţie Pătrăuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de libertate.

Un alt furt de ştiuleţi de porumb a fost depistat zilele trecute de un echipaj de jandarmerie, pe strada Cernăuţi din municipiul Suceava, în apropierea podului rutier peste râul Suceava. Atenţia le-a fost atrasă de un atelaj hipo a cărui încărcătură voluminoasă era acoperită de mai multe pături.

La vederea jandarmilor, cei trei ocupanţi ai atelajului au dat semne de agitaţie şi au mărit viteza de deplasare, însă au fost opriţi de către membrii echipajului.

Jandarmii au constatat că persoanele în cauză sunt Z. Ovidiu Vasile, de 27 de ani, din Pătrăuţi, V. Ana-Maria, de 20 de ani, din Suceava şi un minor de 16 ani din comuna Şcheia, iar la controlul atelajului a fost găsită cantitatea de 280 kg. ştiuleţi de porumb.

Cei trei au sustras produsele agricole de pe un teren cultivat din comuna Pătrăuţi aflat tot în administrarea unei societăţi comerciale.

Produsele sustrase au fost restituite proprietarului, iar celor trei le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Nu doar porumb se fură de pe câmpuri, ci şi cartofi. Poliţiştii suceveni au fost nevoiţi să folosească focuri de armă pentru a prinde mai mulţi tineri ce au furat cartofi de pe terenul Staţiunii de Cercetări Agricole Suceava.


Intră acum și în grupul de