Filtre cu efective marite pe principalele cai de acces in municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Spre sfârşitul săptămânii ce s-a încheiat, în toate municipiile reşedinţă de judeţ, inclusiv Suceava s-au desfăşurat acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, cât şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 07 – 08 octombrie peste 90 de poliţişti, din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi intervenţie rapidă au acţionat fiind verificate peste aproximativ 600 de persoane.

Poliţiştii au aplicat 239 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 41.965 lei. Totodată, pe principalele căi de acces în municipiu Suceava au fost organizate filtre cu efective mărite, fiind verificate peste 200 de autoturisme, astfel au fost reţinute 5 de certificate de înmatriculare şi 4 de permise de conducere.

„Facem precizarea că acţiunea care a avut loc a vizat identificarea persoanelor care au comis fapte de natură contravenţională sau penală, în vederea tragerii la răspundere a celor în cauză. Acesta a fost singurul criteriu aplicat de poliţişti în desfăşurarea activităţilor şi nu apartenenţa politică a persoanelor identificate în trafic. Poliţiştii suceveni aplică legea în mod unitar fără a face discriminare pe criterii politice” menţionează Biroul de presă al IPJ Suceava.

Precizarea vine după ce membrii PSD Suceava care au participat, joi seară, în comuna Adâncata, la o şedinţă a Delegaţiei Permanente au fost verificaţi în trafic, la plecare, de echipaje ale Poliţiei care se aflau în misiune, social-democraţii suceveni remarcând „grija deosebită” care li se acordă.


Intră acum și în grupul de