Ministrul Educatiei vine la aniversarea a 150 ani de la infiintarea Colegiului National „Stefan cel Mare”


Intră acum și în grupul de

Pe tot parcursul săptămânii, la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava vor avea loc o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea unităţii şcolare, la deschiderea de luni, dimineaţă anunţându-şi prezenţă Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Cu prilejul evenimentului au fost adresate invitaţii către Casa Regală a Românei, Preşedinţia şi Guvernul României, Parlamentului, Ambasadei Austriei, Academiei Române etc. Până în momentul de faţă nu a fost confirmată decât prezenţa ministrului Educaţiei, fiind posibil ca vineri, când va fi festivitatea solemnă cu salutul oficialităţilor, să fie prezente şi alte personalităţi, a spus duminică, directorul colegiului, prof. Dan Popescu.

După festivitatea din aula colegiului, vor urma în cursul zilei de luni Turneul interjudeţean de baschet băieţi, începând cu ora 10,30, în sala de sport a colegiului, apoi deschiderea celor două concursuri importante „OpenIT” – concurs naţional de informatică aplicată – şi CSNMovies” – concursul de creativitate cinematografică, de la ora 15, o masă rotundă cu reprezentanţii ONG-urilor din Suceava, la ora 15,30, după care, în laboratoarele de informatică, se va desfăşura primul concurs menţionat.

Concursu OpenIT presupune realizarea de către echipe de câte 2 participanţi a unor soft-uri în 12 ore. „Elementul de noutate al concursului propus de noi constă în faptul că tinerii participă la negocierea temelor şi a condiţiilor de realizare a lor, la jurizarea şi evaluarea lucrărilor precum li la negocierea ierarhiei produselor software” a precizat directorul adjunct al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Gabriel Hacman.


Intră acum și în grupul de