Intră acum și în grupul de
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost scoasă, miercuri, în curtea mănăstirii unde, joi, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, și episcopul vicar, PS Damaschin, vor oficia Sf. Liturghie la hramul mănăstirii.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, este pomenit în 2 iunie de Biserica Ortodoxă Română este cinstit în chip deosebit în aceste zile la Catedrala Arhiepiscopală, loc în care sunt așezate sfintele sale moaște încă din veacul al XVI-lea.
Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, evenimentele dedicate hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au început miercuri dimineață cu scoaterea în procesiune din lăcașul de cult a raclei în care sunt păstrate moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou și așezarea acesteia pentru închinare.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Damaschin, care a oficiat slujba a arătat că tot ceea ce se va face în aceste zile se face din drag atât pentru sfântul mucenic cât și pentru peleini.
„Când venim la întâlnirea cu sfinții, viața noastră ar trebui să aibă ceva schimbat în ea la întoarcerea de la întâlnirea cu sfinții. (…) În aceste vremuri grele să învățăm de la Sfântul Mare Mucenic Ioan și să îl rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Ioan să ne ajute să ne cârmuim bine viața. Să nu fie viața noastră precum o corabie fără de cârmaci bun. Să nu fie viața noastră ca o corabie care se sfarmă, care se răstoarnă, care se umple, din păcate, cu apele învolburate ale lumii care nu de puține ori este departe de Dumnezeu”, a spus PS Damaschin.
În această seară programul liturgic va continua cu slujba Privegherii, care va fi oficiată începând cu ora 20:00 de către un sobor condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, iar joi de ziua Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Calinic și PS Damaschin.
Credincioșii sunt așteptați în număr mare pentru a se închina la racla cinstitelor moaște ale sfântului mare făcător de minuni și grabnic ajutător, potrivit sursei citate.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou ocrotește neîncetat Țara Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, și le este aproape tuturor celor care îi cer ajutorul, oferindu-le sprijin și mângâiere.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în jurul anului 1300, în cetatea Trapezunt, aflată în Asia Mică, pe malul Mării Negre. Pentru că nu a dorit să se lepede de dreapta credință, a fost martirizat în anul 1330, în Cetatea Albă. Vestea minunilor pe care Sfântul Ioan cel Nou le-a săvârșit în decursul timpului a străbătut întreaga lume ortodoxă, moaștele sale fiind aduse la Suceava de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Sfintele sale moaște sunt adăpostite de peste 430 de ani în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Ziua de 2 iunie amintește despre minunea pe care Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou a săvârșit-o în anul 1622, când Suceava era amenințată de tătari. Preoții slujitori au vrut să ducă racla în Cetatea Sucevei pentru a fi în siguranță, dar,neputând să o ridice, au înțeles că Sfântul nu voia să plece și că el va săvârși o minune spre a scăpa orașul. Așa s-a și întâmplat, căci s-a pornit o ploaie atât de aprigă încât i-a silit pe tătari să renunțe la asediul lor.
Sfântul Ioan cel Nou este sărbătorit prin tradiție și la data de 24 iunie, când este pomenită aducerea sfintelor sale moaște în Cetatea Sucevei.
Intră acum și în grupul de