Intră acum și în grupul de
Studenţi de la Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, specializarea Nutriţie şi dietetică, îndrumați de dietetician Daniela Bălănucă și masterand nutriționist Carmen Chauciuc, au fost prezenți săptămâna trecută la Grădinița cu program normal nr.8 din Suceava unde au desfășurat un proiect de „Educaţie nutriţională pentru o viaţă sănătoasă”, orientată către formarea unor comportamente alimentare sănătoase în rândul copiilor.
Ȋn acest scop, preşcolarii au fost evaluaţi antropometric, iar părinții au avut de completat chestionare cu privire la obiceiurile alimentare ale celor mici.
Pe parcursul acestei activități copiii au vizionat proiecții cu materiale informative despre nevoile lor nutriţionale, piramida alimentară, importanţa practicării unor activităţi fizice pentru menţinerea unei vieţi sănătoase, dar au jucat și „Baba – Oarba cu mâncare”, regula fiind ca ei să recunoască alimentele din farfurie fără să le vadă, doar după gust sau miros.
La finalul săptămânii, organizatorii și-au exprimat încrederea că legumele, care nu se aflau în topul preferințelor copiilor, vor face parte din dieta lor zilnică.
Educatoarele grădiniţei, prof. Irina Rădăşanu, prof. Ionela Druţu şi ed. Iustina Răţoi, îşi propun să continue seria de activităţi, cu speranţa că această generaţie va adopta un stil de viaţă sănătos.
Intră acum și în grupul de