Centrul Sucevei este pregătit pentru Gala Laureaților și concertul Orchestrei Metropolitane București din cadrul Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”


Intră acum și în grupul de

Centrul municipiului Suceava este pregătit pentru gala laureaților și concertul extraordinar din cadrul Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, a declarat, vineri, vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă.

Potrivit acestuia pe esplanada Casei de Cultură din Suceava au fost amplasate deja scaunele în zona destinată spectatorilor și a fost montată o impresionantă scenă pe care vor evolua atât laureații festivalului, cât și Orchestra Metropolitană București, spectacole care vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 17:30.

„Pregătirile sunt toi pentru Gala Laureaților și concertul  extraordinar de sâmbătă. Iar dacă starea vremii va impune suntem pregătiți și cu planul B, evenimentele programate sâmbătă după amiază urmând să aibă loc în sala mare a Casei de Cultură Suceava. Am demarat acest proiect al Festivalului Internațional Ciprian Porumbescu pe vremuri complicate, iar acum suntem pregătiți cu tot ce trebuie, să-l desfășurăm ținând cont de starea vremii”, a spus vicepreședintele CJ Suceava.

Niculai Barbă a amintit că în cadrul festivalului, vineri, 3 iunie, începând cu ora 19:00, va avea loc un recital extraordinar susținut de Cvartetul AD LIBITUM, la Sala Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava.

Sâmbătă, 4 iunie, de la ora 17:30, va avea loc Gala Laureaților, iar de la ora 19:00, sucevenii sunt invitați la concertul extraordinar al Orchestrei Metropolitane București, cu opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu.

Intrarea la spectacole este liberă.


Intră acum și în grupul de