Șoferul ucrainean care a provocat accidentul grav de la Ipotești a fost arestat 30 de zile


Intră acum și în grupul de

Șoferul ucrainean de 30 de ani care a intrat cu autoturismul în mașina unui sucevean din Ipotești a fost reținut marți, iar Judecătoria Suceava a dispus, miercuri, arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Minuta instanței: ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosar nr. 1863/P/2022 din data de 08.06.2022 şi, în consecinţă: În temeiul art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) C.p.p, art. 223 alin 2 C.p.p. şi art. 226 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului LUTYTSKYI RUSLAN, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2022 şi până la data de 07.07.2022, inclusiv, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” faptă prev.de art. 336 alin. (1) din C. penal. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă privind pe inculpatul LUTYTSKYI RUSLAN. În temeiul art. 227 alin. 2 C.p.p respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, formulată prin apărător, de luare faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar. În temeiul art. 273 C.p.p onorariul şi celelalte cheltuieli efectuate de interpretul desemnat din oficiu pentru inculpat rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 08.06.2022, ora 14.25”

În cursul zilei de marți polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava au dispus reținerea pentru 24 de ore a șoferului de 30 de ani după administrarea materialului probator, inclusiv a rezultatelor de la Serviciul Medicină Legală privind alcoolemiile șoferilor, dar și a celorlalte probe criminalistice.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în cadrul dosarului penal intocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Reamintim că un bărbat de 42 de ani din Ipotești circula regulamentar, sâmbătă seara, pe DJ 208 A din Ipotești la volanul unui autoturism Dacia Logan și a efectuat un viraj la dreapta spre poarta locuinței sale când mașina sa a fost lovită puternic de un autoturism Mitsubishi Outlander condus de un ucrainean de 30 de ani.

Poliția a stabilit că ucraineanul care circula pe un drum în aliniament, a intrat în depășirea unui autoturism Ford Focus, care se deplasa în fața sa în aceeași direcție de mers, după care a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia Logan, condus regulamentar din sensul opus de mers.

În urma coliziunii cu autoturismul marca Dacia Logan, a fost proiectat în gardul locuinței sale, după care s-a oprit pe acostamentul neconsolidat situat pe partea dreaptă, avand în vedere direcția sa de deplasare.

În urma impactului au fost răniți cei doi șoferi și pasagerii din cele două mașini.

Cel mai grav a fost rănit șoferul din Dacia Logan care a fost transportat în comă la SJU Suceava și a fost internat la Chirurgie ATI.

Șoferul ucrainean a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind  0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 2,17 mg/l alcool pur în sânge.


Intră acum și în grupul de