Probleme mari în spațiile de arhivare din cadrul Primăriilor din județ. Niciun spațiu verificat nu îndeplinește condițiile legale privind securitatea la incendiu


Intră acum și în grupul de

CJSU Suceava a prezentat un raport privind concluziile verificărilor spațiilor de arhivare privind securitatea la incendiu.

Controalele au fost efectuate după ce prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a dispus, în luna decembrie 2021 verificări privind securitatea la incendiu ale spațiilor cu destinație de arhivă după ce un incendiu a afectat clădirea Primăriei Beleți – Negrești din județul Argeș fiind afectat grav spațiul arhivei.

Astfel, prefectul Alexandru Moldovan a dispus  Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bucovina” al jud. Suceava, Inspectoratului Județean în Construcții Suceava și Serviciului Județean Suceava al Arhivelor Naționale să inițieze o evaluare a modului în care se asigură prevederile legale în domeniul autorizării în construcții/securității la incendiu/activității arhivistice la spațiile (construcțiile) cu destinație de arhivă, cu precădere la cele administrate de către cele 114 UAT – uri de pe raza județului.

Conform concluziilor, în ceea ce privește spațiile de arhivă gestionatre de către administrațiile locale din cele 83 UAT –uri din județ care au făcut obiectul controlului, nu este asigurată rezistența la foc a pereților și planșeului din cadrul spațiului de arhivare corespunzătoare densității de sarcină termică din acest spațiu( Primăria comunei Arbore; Primăria comunei Bogdănești; Primăria comunei Brodina; Primăria orașului Broșteni Primăria comunei Ciprian Porumbescu ; Primăria comunei Coșna ; Primăria comunei Crucea; Primăria comunei Dărmănești; Primăria orașului Dolhasca; Primăria comunei Drăgușeni; Primăria comunei Dumbrăveni; Primăria comunei Fântâna Mare; Primăria comunei Forăști; Primăria orașului Frasin; Primăriacomunei Fundu Moldovei; Primăria comunei Horodnic de Sus ; Primăria comunei Iaslovăț; Primăria comunei Ilișești; Primăria comunei Izvoarele Sucevei; Primăria comunei Marginea; Primăria comunei Mălini; Primăria comunei Mănăstirea Humorului; Primăria orașului Milișăuți; Primăria comunei Moldova Sulița; Primăriacomunei Mușenița; Primăria comunei Panaci; Primăria comunei Pârteștii de Jos; Primăria comunei Poiana Stampei; Primăria comunei Poieni Solca; Primăria comunei Sadova; Primăria orașului Solca; Primăriacomunei Straja; Primăria comunei Șaru Dornei; Primăria comunei Todirești; Primăria comunei Udești; Primăriacomunei Ulma; Primăria orașului Vicovu de Sus; Primăria comunei Voitinel; Primăria comunei Zvoriștea)

Totodată, s-a constatat că o parte din instalațiile electrice se exploatează cu defecțiuni și improvizații (conductori electrici neizolați corespunzător)( Primăria comunei Arbore; Primăria comunei Baia Primăria comunei Berchișești; Primăria comunei BreazaPrimăria comunei Brodina; Primăria orașului Broșteni Primăria comunei Ciprian Porumbescu ; Primăria comunei Cornu Luncii; Primăria comunei Coșna Primăria comunei Crucea ; Primăria comunei Dărmănești Primăria orașului Dolhasca; Primăria comunei Dorna Arini; Primăria comunei Dornești; Primăria comunei Drăgușeni; Primăria comunei Dumbrăveni; Primăria municipiului Fălticeni; Primăria comunei FântânelePrimăria orașului Frasin;Primăria comunei Horodnic de Sus; Primăria comunei Iaslovăț; Primăria comunei Ilișești; Primăria comunei Izvoarele Sucevei; Primăria comunei Marginea; Primăria comunei Mălini; Primăria comunei Mănăstirea Humorului; Primăria orașului Milișăuți; Primăria comunei Mitocu Dragomirnei; Primăria comunei Ostra; Primăria comunei Pârteștii de Jos; Primăria comunei Poieni Solca; Primăria comunei Putna; Primăria municipiului Rădăuți; Primăria comunei Râșca; Primăria comunei Satu Mare; Primăria comunei Siminicea; Primăria orașului Siret; Primăria orașului Solca; Primăria comunei Straja; Primăria comunei Sucevița ; Primăria comunei Șaru Dornei; Primăria comunei Todirești; Primăria comunei Udești; Primăriacomunei Ulma; Primăria comunei Vadu Moldovei; Primăria comunei Voitinel; Primăria comunei Vulturești Primăria comunei Zvoriștea)

O altă deficiență este că rafturile sunt confecționate din materiale combustibile și neignifugate( Primăria comunei Arbore; Primăria comunei Baia Primăria comunei Berchișești; Primăria comunei Bilca Primăria comunei Bogdănești; Primăria comunei Breaza Primăria comunei Brodina; Primăria orașului Broșteni Primăria comunei Burla; Primăria comunei Cacica Primăria comunei Ciprian Porumbescu ; Primăria comunei Cornu Luncii;Primăria comunei Coșna ; Primăria comunei Crucea; Primăria comunei Dărmănești; Primăria orașului Dolhasca; Primăria comunei Dorna Arini; Primăria comunei Dornești; Primăria comunei Drăgușeni; Primăria comunei Dumbrăveni; Primăria municipiului Fălticeni; Primăria comunei FântânaMare; Primăria comunei Forăști; Primăria orașului Frasin; Primăria comunei Frătăuții Noi; Primăria comunei Frătăuții Vechi; Primăria orașului Gura Humorului; Primăria comunei Horodnic de Jos; Primăria comunei Horodnic de Sus; Primăria comunei Iacobeni; Primăria comunei Iaslovăț; Primăria comunei Ilișești; Primăria comunei Izvoarele Sucevei; Primăria comunei Mălini; Primăria comunei Mănăstirea Humorului; Primăria comunei Mitocu Dragomirnei; Primăria comunei Moara; Primăria comunei Moldovița; Primăria comunei Mușenița; Primăria comunei Ostra; Primăria comunei Panaci; Primăria comunei Pătrăuți; Primăria comunei Pârteștii de Jos; Primăria comunei Poiana Stampei; Primăria comunei Poieni Solca; Primăria comunei Putna; Primăria municipiului Rădăuți; Primăria comunei Râșca;Primăria comunei Sadova; Primăria orașului Salcea; Primăria orașului Siret; Primăria orașului Solca; Primăria comunei Stroiești; Primăria comuneiStulpicani; Primăria municipiului Suceava; Primăria comunei Sucevița; Primăria comunei Straja; Primăria comunei Șaru Dornei; Primăria comunei Șcheia; Primăria comunei Todirești; Primăria comunei Udești; Primăria comunei Ulma; Primăria comunei Vadu Moldovei; Primăria comunei Verești; Primăria comuneiVicovu de Jos; Primăria orașului Vicovu de Sus; Primăria comunei Voitinel; Primăria comunei Vulturești; Primăria comunei Zamostea; Primăria comunei Zvoriștea).

Verificările au stabilit că nu există instalații de detecție incendiu și nici mijloace de măsură și control ale microclimatului) Primăria comunei Berchișești; Primăria comunei BilcaPrimăria orașului Broșteni; Primăria comunei CacicaPrimăria comunei Ciprian Porumbescu ; Primăria comunei Cornu Luncii; Primăria comunei Coșna Primăria comunei Crucea; Primăria comunei Dărmănești Primăria orașului Frasin; Primăria comunei Frătăuții Noi; Primăria comunei Frătăuții Vechi; Primăria orașului Gura Humorului; Primăria comunei Horodnic de Sus; Primăria comunei Iacobeni; Primăria comunei Iaslovăț; Primăria comunei Ilișești; Primăria comunei Marginea; Primăria comunei Mălini; Primăria comunei Mănăstirea Humorului; Primăria comunei Mitocu Dragomirnei; Primăria comunei Moara; Primăria comunei Ostra; Primăria comunei Panaci; Primăria comunei Pătrăuți; Primăria comunei Pârteștii de Jos;Primăria comunei Poiana Stampei; Primăria comunei Poieni Solca; Primăria comunei Putna; Primăria municipiului Rădăuți; Primăria comunei Sadova; Primăria orașului Solca; Primăria comunei Stroiești; Primăria comunei Sucevița; Primăria comunei Șaru Dornei; Primăria comunei Șcheia; Primăria comunei Todirești; Primăria comunei Voitinel; Primăria comunei Zamostea; Primăria comunei Zvoriștea)

O altă problemă constatată este că prin caracteristicile și suprafața sa, spațiul de depozitare nu întrunește parametrii necesari pentru depozitare arhivă conform Normativului spațiilor de depozitare arhivă(Primăria comunei Iaslovăț; Primăria comunei Ulma; Primăria comunei Bogdănești; Primăria comunei Breaza; Primăria orașului Broșteni; Primăria comunei Dărmănești; Primăria comunei Drăgușeni)

Controalele au evidențiat și că prin depozitul de arhivă trec conducte de apă caldă care nu sunt izolate, protejate(Primăria comunei Arbore; Primăria comunei Baia; Primăria comunei Bunești; Primăria comunei Dornești Primăria orașului Siret; Primăria municipiului Suceava)


Intră acum și în grupul de