Tigari de contrabanda in valoare de peste 12.500 de lei, in masina unui aradean


Intră acum și în grupul de

Frontieriştii suceveni au depistat în trafic un cetăţean din judeţul Arad care transporta aproximativ 3.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, care urmau să fie comercializate pe piaţa neagră. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, cms. Ilie Poroch-Seriţan joi, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Izvoarele Suceve iau oprit pentru control pe raza localităţii Moldova Suliţa, un autoturism marca „VW Caravelle”, condus de M. Costan, în vârstă de 57 ani, cu domiciliul în comuna Tîrnova, judeţul Arad.

La verificarea autovehiculului s-a descoperit în interiorul acestuia o importantă cantitate de ţigări. Maşina a fost condusă la sediul S.P.F. Izvoarele Sucevei , unde în urma inventarierii cantităţii de ţigări a rezultat un număr de 2.960 pachete de ţigări -1960 marca „Viceroy” şi 1.000 marca „Monte Carlo”, de provenienţă ucraineană, pentru care şoferul nu deţinea documente legale de provenienţă.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 12.640 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar lui M. Costan poliţiştii de frontieră i-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, acte ce urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea atribuirii numărului unic.

Totodată autoturismul marca „VW Caravelle”, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Izvoarele Sucevei în vederea continuării cercetărilor.


Intră acum și în grupul de