Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a mulțumit, duminică, la Mănăstirea Părhăuți, unde a fost oficiată Sf. Liturghie cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii, președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur și primarului Sucevei, Ion Lungu, pentru implicarea lor proiectele eparhiei.
„Mulțumesc domnului președinte și domnului primar al municipiului Suceava pentru faptul că nu am inițiat vreo lucrare la nivel de eparhie fără ca să ne susțină. De la venirea mea aici și până în prezent excelențele lor au fost implicate în toate programele inițiate de sfânta noastră Arhiepiscopie pentru care cu recunoștință vă mulțumim”, a spus IPS Calinic.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a conferit mai multe distincții, între care „Ordinul Mușatinii”, lui Mugurel Bocancea, primar Todirești, Melaniei Rusnac, director general al Ministerului Dezvoltării, Anabellei Gațe, director în Ministerul Dezvoltării și lui Florin Gațe, consilier la ICCJ,
IPS Calinic le-a mulțumit reprezentanților din Ministerul Dezvoltării pentru că ajută Biserica din toată țara.
În ceea ce privește proiectul de la Părhăuți înaltul ierarh a arătat că acesta a fost deja licitat și că așteaptă, cu nerăbdare, ca directorul firmei de construcții, Viorel Nuțu, fiul satului, să începă lucrarea de restaurare, de consolidare și înfrumusețare a „acestei piramide”
„Aceasta este una dintre cele mai frumoase biserici din Moldova și nu numai”, a spus IPS Calinic.
Intră acum și în grupul de