Tragic accident, cu doi morti, la Ciumarna (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Mamă şi fiu, aflaţi într-un microbuz, au decedat după ce maşina s-a răsturnat, duminică după-amiază, într-o râpă. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, un autovehicul marca VW Transporter a lovit parapetul de protecţie după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile, într-o râpă, aproximativ 200 de metri, pe raza localităţii Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, lângă „Palma”, DN 17 A Km 37+300. Astfel la faţa locului s-a deplasat Grupa operativă a I.S.U. „Bucovina” al judeţului Suceava, condusă de inspectorul şef, colonel Ion Burlui şi Detaşamentul de pompieri Rădăuţi .

Cei 3 ocupanţi ai autoturismului au fost proiectaţi, în cădere, afară din maşină.
O femeie, C. Doina , în vârstă de 50 de ani, din comuna Frumosu a scăpat cu viaţă, fiind în stare de şoc. Aceasta a fost preluată de o ambulanţă a S.A.J.

Din nefericire, o pasageră, Paraschiva G., de 78 ani, aflată pe bancheta din spate a decedat. După 45 de minute de resuscitare, şoferul, Costel G., de 55 ani, a fost şi el declarat decedat.

La faţa locului a ajuns şi poliţia. Potrivit verificărilor G. Costel, din comuna Vama, era posesor al permisului de conducere categoria „B” din 2001, şi în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, ceaţă şi într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în decor, căzând de la o diferenţă de nivel de aproximativ 10 metri.

În urma evenimentului, indicatorul rutier „curbă deosebit de periculoasă” a fost avariat şi s-a luat legătura cu lucrătorii din cadrul SDN Câmpulung Moldovenesc, care au specificat că în cel mai scurt timp vor remedia situaţia.
Victimele decedate nu foloseau centura de siguranţă, fiind aruncate din autoturism.


Intră acum și în grupul de