Peste șase sute de contestații la Evaluarea Națională în județul Suceava, cele mai multe fiind la Limba și literatura română


Intră acum și în grupul de

Candidații suceveni la Evaluarea Națională au depus 601 contestații față de notele obținute la probele de Limba și literatura română și matematică.

Potrivit ISJ Suceava au fost depuse 372 de contestații la notele la Limba și literatura română și 229 la Matematică.

Contestațiile au putut fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00) și s-au putut transmite și prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.

Rata de participare la Evaluarea Națională în județul Suceava în acest an a fost de 94,3%.

Situația statistică generală arată că dintre cei 5789 candidați prezenți la ambele probe, 4880 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 84,3%. 

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 5131 candidați (88,56%), din 5794 prezenți, iar 22 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 4662 candidați (80,5%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), din 5791 prezenți, iar 86 de candidați au obținut nota 10 (zece).


Intră acum și în grupul de