Intră acum și în grupul de
Un câmpulungean ce a furat scule de 2.000 lei dintr-o magazie din Frasin a fost depistat de poliţiştii feroviari. Potrivit IPJ Suceava, marţi, la ora 05.40, în trenul accelerat Bucureşti – Vatra Dornei, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost identificat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Transport Feroviar Câmpulung Moldovenesc, G. Dominte, de 27 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, având asupra sa bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată şi care ar putea proveni dintr-o infracţiune comisă pe raza oraşului Frasin.
Cercetările au fost preluate de Poliţia oraşului Frasin, care a stabilit că în 18/19.10.2010, cel în cauză a pătruns prin efracţie într-o magazie a locuinţei lui V. Nicolai, de 61 ani, din oraşul Frasin, de unde a sustras o bormaşină, un ferestrău pendular, un flex şi o trusă cu bormaşină, toate în valoare de 2.000 lei.
Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, după care a fost prezentat Judecătoriei Gura Humorului, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Suceava, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Intră acum și în grupul de