Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat o campanie de ajutorare a familiei din Vârfu Dealului a cărei gospodărie a fost mistuită de un incendiu


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat, marți, o campanie de ajutorare a familiei din localitatea Vârfu Dealului a cărei gospodărie a fost mistuită de un incendiu.

Reamintim că luni a avut loc un incendiu în satul Vârfu Dealului, comuna Pârteștii de Jos, în urma căruia au ars casa familiei Miroș și anexele gospodărești.

Incendiul, deosebit de violent, a mistuit toată agoniseala familiei formate din 5 adulți și 5 copii, aceștia rămânând doar cu hainele de pe ei. Deoarece păgubiții își câștigă traiul din agricultură, situația lor financiară este una precară, arată sursa citată.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul de Asistență Socială și Medicală, face apel la oamenii de bine care doresc să ajute financiar sau cu materiale de construcție, astfel ca în scurt timp să fie reconstruită gospodăria arsă, iar familia să aibă o nouă locuință.

Puteți dona:

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Cont Lei RO51RNCB0234037010910014

Cont Euro  RO78RNCB0234037010910110

SWIFT: RNCB RO BU

Cu mențiunea „Familia Miroș”


Intră acum și în grupul de