Intră acum și în grupul de
Patru tineri au fost răniți joi dimineața în jurul orei 2:00 într-un accident rutier produs în Suceava.
Sergent major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava a spus că un autoturism a intrat într-un stâlp de pe Calea Unirii.
Potrivit acestuia, în eveniment au fost implicate patru persoane, conștiente și cooperante, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.
Conducătorul autoturismului în vârstă de 20 de ani a fost găsit încarcerat și a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare.
Toți cei patru răniți au fost transportați la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Intră acum și în grupul de