Intră acum și în grupul de
• Prima serie de electricieni a început pregătirea pentru lucru sub tensiune (LST) la joasă tensiune în poligonul de la Roman;
• În paralel, o altă serie este în pregătire pentru LST la medie tensiune la compania E.ON din Ungaria;
• Începând din această toamnă vor începe efectiv lucrări în instalațiile Delgaz Grid.
Delgaz Grid anunță că este primul operator de distribuție din România care adoptă și implementează tehnologia LST la executarea lucrărilor la rețelele electrice, unul dintre beneficii fiind faptul că nu vor mai fi necesare întreruperi ale alimentării cu electricitate a clienților, cum se întâmplă în cazul executării acestora în sistem clasic.
Proiectul a demarat în 2018, în 2021 au fost formați primii instructori pentru LST la joasă tensiune, iar anul acesta este în derulare formarea pentru LST la medie tensiune.
Cursurile de formare a instructorilor s-au derulat și se derulează în continuare la compania de distribuție a Grupului E.ON din Ungaria. Inginerii și electricienii maghiari utilizează tehnologia LST de zeci de ani, astfel că au fost în măsură să realizeze transferul de know-how către colegii români.
Săptămâna trecută, în poligonul Centrului de Educație Profesională al Delgaz Grid de la Roman prima serie de șase electricieni a început pregătirea pentru aplicarea tehnologiei LST. Instructori sunt colegi care au urmat cursurile de formare la E.ON Ungaria și sunt certificați pentru LST.
Tehnologia LST aduce o serie de avantaje indiscutabile atât pentru clienți, pentru utilizatorii sistemului de distribuție, cât și pentru personalul nostru care asigură exploatarea și mentenanța infrastructurii de distribuție.
Marele avantaj al LST este că o serie de lucrări pot fi executate fără întreruperea tensiunii pe porțiunea de rețea la care se intervine, iar clienții nu sunt afectați de întreruperi, cum se întâmplă în cazul executării acestora în sistem clasic.
„Investim permanent în modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuție, în digitalizarea rețelelor și proceselor, dar, în același timp, suntem preocupați să identificăm și alte căi pentru îmbunătățirea serviciilor. Chiar dacă presupune din partea noastră mai multă muncă și mai multe investiții în dotări, prin beneficiile aduse clienților noștri, lucrul sub tensiune merită tot efortul”, declară Mihaela Cazacu, director general adjunct Delgaz Grid.
Cu toate că, aparent, este o operațiune riscantă prin prezența tensiunii, respectarea normelor de protecție a muncii și a tehnologiei de izolare a echipamentelor conduce la execuția lucrărilor în siguranță. Pentru electricienii Delgaz Grid, faptul că de la bun început este știut că se lucrează sub tensiune face ca respectarea regulilor și măsurilor specifice de securitatea muncii să fie inevitabilă.
Această tehnologie se pretează în special la liniile electrice aeriene de joasă și medie tensiune, dar poate fi aplicată și la lucrări la firide și tablouri electrice.
Practic, porțiunile din rețeaua aflată sub tensiune și părțile metalice ce pot ajunge accidental sub tensiune din apropierea executantului lucrării sunt izolate cu ajutorul unor accesorii certificate: teci electroizolante (cu galben în foto) și benzi electroizolante (cu roșu în foto). Ulterior, este „dezvelită” o porțiune limitată unde are loc intervenția propriu-zisă.
Față de abordarea clasică, durata lucrării crește, prin timpul necesar pentru realizarea măsurilor de izolare, dar faptul că nu este întreruptă alimentarea clienților pe durata intervenției compensează acest inconvenient.
În cadrul programului de implementare, ne-am propus ca până la finalul anului 2024 să avem în toate cele șase județe din aria de operare echipe pentru LST atât pe joasă, cât și pe medie tensiune.
Intră acum și în grupul de