Intră acum și în grupul de
Asociația Bucovina Curată a anunțat, joi, că a cerut din nou Primăriei și Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc să demareze procedura de identificare a unei noi locații pentru viitorul heliport din Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit unui comunicat al asociației amplasamentul ales inițial în strada Ștefan cel Mare, pe terenul pe care funcționează piața agro-alimentară, se află în mijlocul unei zone rezidențiale, lângă centrul orașului, pe care nu este posibilă proiectarea, construirea și operarea unui heliport în conformitate cu cerințele reglementărilor aeronautice aplicabile.
Asociația precizează că această apreciere aparține specialiștilor care au făcut-o cunoscută înainte de ședința Consiliului Județean Suceava din 29 iunie 2022 și că o spune acum și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, nu doar reprezentanții asociației noastre sau locuitorii din zona rezidențială din strada Ștefan cel Mare și împrejurimi.
Proiectul heliportului a fost prezentat inițial în data de 5 aprilie 2021, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Suceava. Atunci a fost adoptat proiectul de hotărâre de trecere a unui teren (C.F. nr. 37439) din domeniul public al municipiului Câmpulung Moldovenesc în domeniul public al Județul Suceava. Ulterior, în ședința extraordinară din data de 8 aprilie 2021, Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc a aprobat trecerea terenului (pe care acum se organizează piața de animale) din domeniul public al municipiului Câmpulung Moldovenesc în domeniul public al Județul Suceava. Ambele proiecte au fost adoptate fără consultare publică sau informarea persoanelor direct afectate.
Pe acest teren se are în vedere amenajarea unui Punct de operare aeromedical (heliport) ce va fi deservit de un elicopter SMURD, un obiectiv important atât pentru Câmpulung Moldovenesc cât și pentru regiunea noastră. Terenul C.F. nr. 37439 este situat în strada Ștefan cel Mare, într-o zonă rezidențială și este locul unde se organizează acum târgul/piața de vite/obor.
Asociația susține că timp de peste un an solicitat autorităților locale, județene și naționale abilitate să demareze procedura de identificare a unei noi locații adecvate pentru un asemenea obiectiv. În luna mai 2022, Asociația Bucovina Curată s-a adresat inclusiv Ministerului Sănătății și Departamentului pentru Situații de Urgență.
„Am vrut să rezolvăm această problemă pe cale administrativă, pentru că ne dorim un asemenea obiectiv în localitatea noastră. În ultimele petiții, am arătat ministrului sănătății – domnul Alexandru Rafila – și șefului departamentului pentru situații de urgență – domnul Raed Arafat – că o astfel de bază aeromedicală are scopul de salva vieți și are nevoie de o locație și amenajare pe măsură, la o distanță facilă de Spitalul Municipal și șoseaua principală. Este de neînțeles intenția Consiliului Județean de a construi heliportul într-o zonă rezidențială, cu o serie de obstacole de natură să îngreuneze funcționarea optimă a bazei aeromedicale. Autoritățile județene și locale repetă o greșeală pe care au făcut-o în 2007 la Pojorâta, când au considerat că este bine să amplaseze o groapă de gunoi în vârful pasului Mestecăniș. Ar fi tragică o decizie ar putea duce la pierderea de vieți umane, într-un municipiu și regiune în care cetățenii au fost și sunt lipsiți de servicii medicale de calitate.” – a declarat Daniel POPESCU, președintele Asociației Bucovina Curată.
Chiar dacă solicitările asociației de identificare a altor terenuri pentru construcția heliportului în localitatea noastră nu au fost rezolvate favorabil, problemele indicate au fost justificate și confirmate de către firma proiectantă.
Drept urmare, în data de 29 iunie 2022 Consiliul Județean Suceava a adoptat o nouă hotărâre prin care a cerut Primăriei Câmpulung Moldovenesc să transfere alte două terenuri din vecinătatea amplasamentului inițial din proprietatea municipiului în domeniul public al Județului Suceava.
Noile parcele (de circa 2000 mp) pe care le solicită Consiliul Județean ar fi necesare pentru extinderea amplasamentului inițial al heliportului, iar asociația consideră că specialiștii din iunie 2022 i-au contrazis pe cei aprilie 2021, adică au dat dreptate asociației și au constatat că pe amplasamentul actual nu este potrivit pentru amplasarea unui heliport.
“Peste 50 de familii din zona direct afectată, rezidenți de pe strada Ștefan cel Mare și împrejurimi, au semnat încă din mai 2021 o petiție prin care am cerut Primăriei și Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc, precum și Consiliului Județean Suceava și altor instituții abilitate să identifice o altă locație pentru heliport. O mare problemă este că am aflat despre această inițiativă abia după adoptarea ei de către Consiliul Județean Suceava, respectiv Primăria și Consiliul Local C-lung Moldovenesc. Fără consultare publică și fără o minimă informare a locuitorilor direct afectați. Nu-i nimic, ne vom căuta dreptatea în instanță.” – a declarat Valerean PAVEL, membru al Asociației Bucovina Curată și rezident din zona heliportului.
Asociația Bucovina Curată consideră că amplasarea unui heliport pe terenul C.F. nr. 37439 din str. Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc este nepotrivită și inoportună din următoarele motive principale:
– terenul se află în mijlocul unei zone rezidențiale a cărei locuitori nu au fost consultați de către inițiatori (Consiliul Județean Suceava și Primăria mun. C-lung Moldovenesc), fapt ce a dus la încălcarea dreptului persoanelor interesate de a participa la procedura de consultare publică prevăzut de legislația națională și europeană. Nu a existat nici procedură de consultare publică a cetățenilor din mun. Câmpulung Moldovenesc.
– extinderea suprafeței amplasamentului actual (parcela 37439) la parcelele 36430 si 37436, descrise în planul de situație, ar duce la desființarea străzii Ștefan cel Mare, între str. Alexandru cel Bun și str. Soarelui, fapt ce restricționează accesul pentru rezidenți.
– accesul către heliport va fi obstrucționat de o trecere la nivel cu cale ferată (magistrala CF Iași-Suceava-Cluj) prevăzută cu barieră, la intersecția dintre strada Mărăști și strada Dumitru Dima, ceea ce face ca accesul auto spre şi dinspre heliport, precum și înspre/dinspre spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc și heliport să fie foarte dificil.
– terenul pentru amplasamentul propus se află în vecinătatea unei rețele electrice de înaltă și medie tensiune și ar necesita investiții financiare suplimentare în devierea acesteia într-o zonă care să nu afecteze zborurile elicopterului SMURD.
– amplasamentul heliportului în str. Ștefan cel Mare a municipiului Câmpulung Moldovenesc va avea un impact negativ asupra de condiţiilor de mediu şi de sănătate a populaţiei din zona rezidențială din imediata vecinătate a acestuia, condiții impuse de legislaţia în vigoare.
– în ședințele de aprobare a transferului terenului (CF nr 37439) ale Consiliului Județean Suceava, respectiv Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc, nu au fost puse la dispoziție documente tehnice sau studiul de fezabilitate din care să reiasă criteriile în baza cărora a fost ales acel teren.
„Asociația Bucovina Curată a demarat acțiunile în vederea sesizării instanței în vederea dispunerii de măsuri judiciare urgente, în sensul cercetării împrejurărilor privind modul în care a fost inițiat demersul de mai sus, inclusiv a încălcării etapei de informare și consultare a cetățenilor, a procedurii de identificare a amplasamentului, emiterii avizelor și de realizare a studiilor de fezabilitate și intenției de realizare a construcției heliportului în amplasamentul din str. Ștefan cel Mare (C.F. nr. 37439), mun. C-lung Moldovenesc”, mai arată asociația.
Intră acum și în grupul de