O elevă din Suceava a ajuns în finala celei mai mari competiții de planuri de business adresată liceenilor din România cu ideea unei cofetării pentru persoane cu diabet


Intră acum și în grupul de

O elevă de clasa a XI-a de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava a ajuns în faza finală a competiției naționale de proiecte de antreprenoriat organizată de Early Innovators by BCR Școala de Business.

Monica Viviana Pădurariu a fost selectată între cei 20 de finaliști care și-au prezentat, vineri, planurile de afaceri din cei 233 de concurenți înscriși, fiind singura elevă care a reprezentat județul Suceava,

Organizatorii competiției au arătat că tinerii au demonstrat că au super idei de afaceri prin cele 233 de planuri de business primite în competiția de proiecte Early Innovators by BCR Școala de Business, cea mare competiție de planuri de business adresată liceenilor din România.

De menționat este că EIBPC este o competiție care se bazează pe cele mai bune practici germane aplicate pentru elevii din România, fiind un concurs unic în România din perspectiva conceptului, metodologiei și flexibilității cu privire la participare: orice elev, de la orice liceu, coordonat de orice profesor de la orice liceu, indiferent de specialitate.

Juriul competiției a fost  format din 24 de antreprenori și manageri cu experiență în diverse domenii de business și medii universitare.

Deși nu a obținut premiul competiției, Monica a fost încurajată să continue mai ales că ideea ei a fost apreciată de juriu.

Planul de afaceri prezentat constă în înființarea unei cofetării destinată persoanelor ce suferă de diabet, care țin un anumit regim alimentar, ori doar țin la silueta lor.

Ideea este ca această cofetărie să fie amplasată pe strada Universității având ca obiect principal crearea de dulciuri și prăjituri slab calorice, dar și slabe din punct de vedere a cantității de zahăr folosită în prepararea lor fiind folosite în principal ingrediente bio din surse propii sau producători locali, iar în loc de zahăr să fie folosiți înlocuitori precum extrasul de stevie.


Intră acum și în grupul de