Municipiul Suceava va fi survolat, miercuri, de aeronave militare cu prilejul sărbătoririi Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene Române


Intră acum și în grupul de

Municipiul Suceava va fi survolat, miercuri, 20 iulie, de aeronave militare cu prilejul sărbătoririi Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene Române, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor participa miercuri, 20 iulie, începând cu ora 11:00, la ceremonia militară și religioasă  prilejuită de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

 Pe timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 20 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, Antonov AN-30,  IAR-330, IAR-99 aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii,  două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, două elicoptere tip EC-135 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, două elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom, precum și patru aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.

 MApN menționează că în datele de 14, 15,18 și 19 iulie, începând cu ora 11.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, au avut loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forțelor Aeriene Române.

 Totodată, cu prilejul sărbătoririi Zilei Aviaţiei, vor fi survolate de aeronave militare următoarele localități: Adjud, Aiud, Alba Iulia, Bârlad, Botoșani, Brăila, Caracal, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Dej, Focșani, Galați, Gherla, Groșii Țibleșului, Luduș, Mediaș, Onești, Piatra Neamț, Sighișoara, Suceava, Târgu Neamț, Tecuci, Târgu Lăpuș, Târgu Mureș, Turda și Vaslui.

 Survolul aeronavelor se va executa cu respectarea reglementărilor aeronautice în vigoare şi vor fi luate toate măsurile de siguranţă necesare, astfel încât impactul asupra comunităţii locale să fie minim, arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de